EURO 2016 devine o bună rampă de lansare pentru fotbaliștii prezenți cu naționalele țărilor pe care le reprezintă la turneul final. Leicester City caută întăriri pentru noul sezon, iar Robbie Brady (24 de ani) le-a atras atenția oficialilor campioanei din Premier League
„Aripa” lui Norwich City a îmbăcat tricoul Irlandei în Franța, unde a impresionat prin evoluțiile sale. Robbie Brady a marcat de două ori la EURO 2016. Primul său gol a adus victoria Irlandei împotriva Italiei (1-0), în ultimul meci al grupei E, când trupa lui Martin O”Neill și-a asigurat calificarea din grupe.
Irlanda a fost eliminată în optimile de finală ale competiției de către țara gazdă, 2-1, iar singurul gol al oaspeților a fost marcat de Brady. Informația conform căreia Leicester și-a manifestat interesul pentru Robbie Brady (Norwich City) a fost făcută publică de Daily Mirror. Fotbalistul a fost cumpărat de echipa „canarilor” la începutul sezonului 2015-2016, pentru 7 milioane de lire sterline.
Brady a jucat în 36 de meciuri pentru Norwich City, în sezonul recent încheiat și a marcat de trei ori.
Articol scris de Dan MIREA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER